NAFSA, Washington, Statele Unite ale Americii

NAFSA este cea mai mare asociație dedicată educației internaționale, relațiilor și schimburilor internaționale, având peste 10 000 de membri, din mai mult de 3 500 de instituții, din peste 150 de țări (www.nafsa.org). Pe lângă multe alte evenimente, proiecte și programe, NAFSA organizează anual o conferință și expoziție, dedicate internaționalizării învățământului universitar.

Pentru prima dată, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a participat, în perioada 26 – 31 mai 2019,  alături de alte 23 de universități românești, la Conferința și Expoziția anuală NAFSA din Statele Unite ale Amercii, unul dintre cele mai prestigioase evenimente la nivel mondial, în promovarea ofertei educaționale. România a fost prezentă cu un pavilion național intitulat “Study in Romania”. Organizat sub egida Consiliului Național al Rectorilor din România, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, al UEFISCDI și al Agenției Naționale ERASMUS (ANPCDEFP), programul “Study in Romania” este o inițiativă destinată internaționalizării învățământului superior românesc și este susținută prin portalul www.studyinromania.gov.ro

Mesajul delegației române a fost că în România există universități competitive la nivel global, atât în domeniul educației, cât și în cel al cercetării științifice. România oferă un mediu de studiu de calitate, adecvat și sigur, precum și facilități de nivel european în campusurile universitare, la costuri mai competitive în raport cu alte țări europene.

Universitățile românești au înțeles că învățământul superior este supus unei competiții globale căreia nu pot să-i facă față decât prin creșterea calității serviciilor oferite și a unei promovări corespunzătoare.

Alături de reprezentanții universităților românești,  la eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, ai UEFISCDI și ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).

Datorită condițiilor impuse  de pandemie, ediția din 2020 a Conferinței și Expoziției Anuale nu s-a organizat, în timp ce ediția din 2021 se va organiza online, în perioada 1-4 iunie 2021 (https://www.nafsa.org/conferences/nafsa-2021/nafsa-2021-registration), sub genericul DESIGNING OUR SHARED FUTURE, rămânând cel mai important eveniment internațional din domeniul învățământului superior.

© Copyright - International - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca