Transformarea sistemică a universității prin internaționalizare

Fidelă misiunii sale de perfecționare continuă și racordare la direcțiile de evoluție a învățământului superior pe plan global, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) organizează activități de consolidare și dezvoltare a dimensiunii sale internaționale. În acest context, în primul semestru al anului universitar 2020-2021, s-a desfășurat un curs dedicat personalului administrativ și cu atribuții în domeniul internaționalizării, cu titlul Transformarea sistemică a universității prin internaționalizare (TRANSUI_2020) (În cadrul proiectului International Campus – acțiuni pentru consolidarea orientării internaționale a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, -CNFIS-FDI-2020-0340.)

Cursul a avut ca obiective:

  • conștientizare dimensiunii internaționale pe care universitatea și-o construiește;
  • cunoașterea strategiei de internaționalizare a UTCN;
  • dezvoltare competențelor de comunicare interculturală.

Participanții au fost din rândul personalului administrativ și cu responsabilități în domeniul internaționalizării din cele nouă facultăți de la Cluj, precum și din Biroul de Realții Internaționale și Biroul Erasmus ale UTCN.

Cursul a fost conceput și susținut online de Conf.dr. Sonia Munteanu, Consilier Relații Internaționale și Conf.dr. Angelica Căpraru, Departamentul de Limbi Moderne și Comunicare. Problematica s-a dezbătut într-o atmosferă destinsă și dinamică, prin contribuția fiecărui participant, din discuții aplicate și analiza unor situații practice. Perspectivele diverse, de la cele ale reprezentanților conducerii UTCN până la cele ale sudenților voluntari ai BuddyNetwork din UTCN sau ale studenților internaționali, prin mărturiile lor despre experiența academică, socială și culturală din UTCN, au condus la înțelegerea naturii dinamice și omniprezente a internaționalizării în universitate, în toate structurile și la toate nivelurile.

Internaționalizarea universității este un proces conectat la tendințele globale, la cunoașterea pe care rețele de specialiști o împărtășesc în beneficiul studenților și al întregii comunității academice. Cursul TRANSUI_2020 este rezultatul unei colaborări cu Universitatea Rovira i Virgili din Tarragona, Spania, unde doamna Conf.dr. Sonia Munteanu a participat la un program de formare –  train-the-trainer (Systemic University Change Towards Internationalisation – SUTCI Trainers) – în domeniul internaționalizării universităților. Expertiza dobândită și participarea în rețeaua SUCTI Trainers i-a permis să elaboreze acest curs adaptat la nevoile UTCN, așa cum toți membrii rețelei o fac în universitățile lor, universități din contexte culturale, academice și geografice din cele mai diverse.

Rețeaua SUCTI Trainers împlinește în luna mai, anul curent,10 ani de existență, în care formatori în domeniul internaționalizării din țări precum Spania, Italia, Franța, Germania, Suedia, Danemarca, România, Mexic, Filipine, au dezvoltat și împărtășesc o expertiză valoroasă. UTCN participă activ în acest grup și poate beneficia de colaborarea cu universitățile partenere în efortul de consolidare a dimensiunii sale internaționale acasă și pe plan global.

© Copyright - International - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca