În cadrul programului Erasmus+ se derulează mai multe tipuri de proiecte, între care și KA107, cu țări din afara UE.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a aplicat pentru prima dată în astfel de proiecte în anul 2016, alături de trei universități din trei țări din afara comunității Europene. Începând cu anul 2017, numărul universităților din țările partenere a crescut exponențial.
Astfel, în ultimii trei ani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a aplicat pentru proiectul KA107 Erasmus+, câștigând an de an o finanțare tot mai mare pentru schimburi de studenți, cercetători și personal didactic, cu tot mai multe universități situate în arii geografice tot mai diverse. În aplicația din 2017 UTCN a câștigat o finanțare cu 36% mai mare față de anul 2016, iar numărul țărilor a crescut la 5, cu un număr de 9 universități. În anul 2018, finanțarea a crescut cu încă 24% față de anul anterior, pentru un număr de 18 universități din 11 țări.
În anul 2019, finanțarea câștigată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost cu 43% mai mare decât cea din anul 2018, fiind finanțate mobilități cu 33 de universități din 17 țări din afara spațiului UE.
Aceste colaborări au permis contacte directe cu universitățile partenere, o cunoaștere reciprocă mai bună a activităților educaționale și de cercetare, ceea ce a condus la alte acorduri interuniversitare, legate de teze de doctorat în cotutelă, de proiecte de cercetare comune sau de colaborări în cadrul altor proiecte internaționale.
Programul KA107 se înscrie în acțiunea KA1 care sprijină mobilitatea cursanților și a personalului prin oportunități de învățare și/sau experiență profesională în altă țară pentru studenți, stagiari și tineri, precum și pentru cadre didactice universitare, profesori, formatori, personalul din instituțiile de învățământ și organizații ale societăților civile.
Studenții beneficiază astfel de perioada de studiu între 3 și 12 luni (inclusiv o perioadă de stagiu complementar, dacă este planificată) și de perioade de stagii, între 2 și 12 luni, iar pentru staff, perioade de predare sau de training (minim 5 zile).
Valoarea grantului acordat unei instituții de învățământ superior depinde și de o serie de alte elemente, din care amintim:
- Numărul perioadelor de mobilitate, precum și numărul de luni/zile solicitate.
- Bugetul alocat pe țară sau regiune.
- Echilibrul geografic în cadrul unei regiuni sau subregiuni.
În cadrul acestui proiect, universitatea noastră a avut schimburi de mobilități cu țări precum Bosnia Herzegovina, Muntenegru, Serbia, Thailanda, Egipt, Israel, Malaysia, Sri Lanka.