Elevii de la Liceul Teoretic „ORIZONT”- filiala Durleşti şi Liceul de Creativitate şi Inventică „PROMETEU-PROTALENT”, au aflat despre programa educațională și beneficiile liniilor de studii în limbile română, engleză, franceză și germană oferite de UTCN. Discuţiile la care au participat și directorii celor două instituții de învățământ preuniversitar din Chișinău, domnul Hasan Barış și doamna Larisa Silvestru, au vizat demararea unor vizite la UTCN de către elevii şi profesorii celor două licee, cu scopul de a li se prezenta în detaliu oferta educațională şi infrastructura de care beneficiază universitatea noastră.
În aceeași perioadă a avut loc o întâlnire cu doamna Decan Prof.dr.ing. Nistor-Lopatenco de la Facultatea de Construcții, Geodezie şi Cadastru din cadrul Universității Tehnice a Moldovei în cadrul căreia s-au identificat potenţialele axe de colaborare atât în domeniul cercetării, cât şi din perspectiva mobilităţilor Erasmus+ pentru studenți şi cadre didactice.