Virtual fairs 2020

Contextul pandemic a modificat configurația târgurilor și manifestărilor expoziționale și științifice la nivel mondial, astfel că pe întreg parcursul anului 2020, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a participat la evenimente care s-au desfășurat exlusiv în mediul online.

Oferta educațională a universității noastre a fost prezentată la șase astfel de târguri virtuale care au avut loc astfel:

  • Study in Europe, Singapore, 26 septembrie 2020
  • ABC Fair pentru regiunea Asia Centrală, 15- 19 iunie 2020
  • Begin Euroasia Fair – 23 octombrie 2020
  • Begin Central Asia Fair – 3 noiembrie 2020
  • RIUF 2020 – 29 octombrie 2020
  • Târgul universităților din România, 6 – 10 iulie 2020,  destinat românilor de pretutindeni.

Reprezentanții Biroului Relații Internaționale (BRI)

și ai Biroului Erasmus+ au participat la alte peste 30 de webinarii și conferințe

pe teme de internaționalizare, organizate de forumuri de prestigiu.

6 – 10 Iulie 2020

Târgul Universităților din România

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost reprezentantă la acest târg prin Ludmila Lutencu din cadrul BRI care a avut o intervenție live alături de Grupul de Inițiativă Basarabeană Cluj și de Federația Tinerilor Români de Pretutindeni. Ediția din acest an a avut loc live pe Facebook, cu intervenții din partea participanților care au prezentat oferta academica și condițiile de admitere. Reprezentanții BRI au anunțat noua platformă de admitere – online https://admitereonline.utcluj.ro/,  și au răspuns la întrebările participanților. De remarcat faptul că evenimentul a fost urmărit de un număr mare de candidați , 1900 de vizitatori.

29 octombrie 2020

Romanian International University Fair – RIUF

Prima ediție online a Romanian International University Fair – RIUF a avut loc în 29 octombrie 2020. Timp de șase ore, în intervalul 12.00 – 18.00, reprezentanți a peste 60 de universități și instituții educaționale din peste 10 țări au vorbit despre programele de studiu, dezvoltare personală și profesională. La standul virtual UTCN, candidații au avut posibilitatea de a afla informații despre cele peste 194 programe de studii licență și masterat, dar și despre posibilitatea de a studia într-o limbă de circulație internațională și diferite programe de studii din domeniul ingineriei. Pentru participarea la ediția virtuală a celui mai mare eveniment educațional din Europa de Sud și de Est, cei interesați s-au înscris pe platforma www.riuf.ro unde au  avut acces la toată lista de universități și la standurile virtuale ale acestora.

26 septembrie 2020

Study in Europe, Singapore

La inițiativa Ambasadei României în Singapore, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a participat la cea de a XIV -a ediție a Târgului Educațional „Study in Europe” care a avut loc în 26 septembrie 2020. Echipa Biroului de Relații Internaționale a pus la dispoziția organizatorilor toate informațiile cu privire la procesul de admitere, astfel că în ziua deschiderii târgului, alături de alte 8 universități din România, oferta academica a universității noastre era disponibilă pentru vizitatori. Reprezentanții BRI au răspuns la întrebările participanților și au oferit toate detaliile pentru derularea procesului de admitere.

Kazakhstan, Uzbekistan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Turkmenistan, Azerbaijan

ABC Fairs pentru regiunea Asia Centrală

Târgul s-a desfășurat pe durata a 4 zile, în limbile engleză și rusă, reprezentanții BRI au oferit informații la solicitările primite prin aplicațiile WhatsApp și JivoChat tuturor candidaților interesați de universitatea noastră. La încheierea târgului, moderatorii au pus la dispoziție o bază de date cu peste 350 de vizitatori înscriși la târg.

Begin Fairs

23 octombrie 2020 – Azerbaijan, Georgia, Ucraina, Belarus
3 noiembrie 2020 – Kazakhstan, Kyrgyzstan, Uzbekistan

Aceste târguri s-au desfășurat pe platforma virtuală dedicată pusă la dispoziție de către organizatori, reprezentanții BRI au fost cei care au răspuns întrebărilor potențialilor candidați. Alături de ei,  doamna conf. univ. dr. Sonia Munteanu a susținut o video prezentare pe zoom în limba engleză în cadrul târgului Begin Euroasia Fair iar studentul Ștefan Coroi,  o altă prezentare în cadrul Begin Central Asia Fair,  în limba rusă.

Site-ul oficial Begin Group: https://online.begin-expo.com/

© Copyright - International - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca