Proiectul ProCESS la final

Proiectul cu titlul Procesarea complexității prin capacități emoționale, senzoriale și spirituale (acronim ProCESS, nr. 621398-EPP-1-2020-1-FR-EPPKA2-KA) a fost finalizat în luna martie 2024.

Proiectul Erasmus +, încadrat în categoria ”Cooperare pentru inovare și schimbul de bune practici” acțiunea ”Alianțe de cunoaștere”, a fost  coordonat de Universitatea Catolică din Lyon (Franța) în parteneriat cu trei universități – Universitatea de Științe Aplicate JAMK (Finlanda), Universitatea de Business, Artă și Tehnologie RISEBA (Letonia) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România) – și cinci companii – PerformanSe (Franța), Sanofi (Franța), Latvijas Pasts (Letonia), Mediatalo Keskisuomalainen (Finlanda) și De KLAUSEN (România).

Cei nouă parteneri implicați în proiect au implementat în perioada ianuarie 2021 – martie 2024 activități care au vizat atingerea următoarelor obiective:

  • dezvoltarea unei metodologii pentru soluționarea cazurilor complexe de management prin mobilizarea abilităților senzoriale, emoționale și spirituale (SES), pe lângă capacitățile raționale; În acest sens, specialiștii din universități au lucrat cu cercetători din compania PerformanSe (Franța) pentru dezvoltarea primului instrument european de măsurare a competențelor SES și pentru elaborarea de noi materiale de instruire.
  • testarea acestei metodologii (metodologia ProCESS) pe cazuri reale din firme; În acest sens, specialiștii din universități au colaborat cu studenți și companii din cele patru țări partenere. Pe de o parte, 192 studenți au fost implicați pe parcursul a trei runde pentru a rezolva în total 12 provocări de afaceri (studii de caz) propuse de companiile partenere: Sanofi (Franța), De KLAUSEN (România), Keskisuomalainen (Finlanda) și Latvijas Pasts (Letonia). Pe de altă parte, 28 programe de instruire pilot au fost organizate în alte companii sau la parteneri asociați, pentru testarea metodologiei propuse prin proiect. Pe parcursul celor trei ani de derulare a proiectului au fost organizate 3 școli de iarnă și 100 ateliere de lucru SES, pentru a-i ajuta pe participanți să conștientizeze abilitățile SES, să înțeleagă metodologia ProCESS, să se conecteze cu sine și cu alții pentru a lucra în echipă, prin cooperare și co-creare.
  • formarea de noi formatori SESS, capabili să utilizeze metodologia ProCESS pentru dezvoltarea abilităților SES și rezolvarea problemelor complexe; În acest sens, specialiștii din universități au instruit 32 formatori SESS, au dezvoltat o rețea de specialiști în metodologia ProCESS și au elaborat un catalog al formatorilor SESS din cele patru țări partenere în proiect.

Detalii despre proiect, metodologia dezvoltată și testată în cadrul proiectului, dar și imagini din timpul activităților derulate cu studenții și companiile care au testat metodologia ProCESS sunt prezentate în următoarele trei videoclipuri:

 

Contact:

Conf. dr. ing. Violeta Firescu, violeta.firescu@mis.utcluj.ro

manager proiect din partea UTCN

© Copyright - International - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca