EthiCo – Ethics and Ecology in Technological Education

Educația secolului al XXI-lea are o nevoie urgentă de a trata problemele complexe ale crizei climatice (Antropocen) și întrebările legate de dezvoltarea tehnologică. O abordare nouă este necesară, iar predarea Eticii și Ecologiei va oferi studenților setul de abilități și competențe necesare pentru redefinirea și rezolvarea problemelor secolului al XXI-lea.

În acest context, etica trebuie înțeleasă ca o formă de praxis, o practică individuală care are implicații colective, relația etică cu ceilalți ocupă acum primul plan, cauzată de pandemia de COVID 19 și a consecințelor acesteia. Acest lucru evidențiază modul în care acțiunile noastre sau lipsa lor, au impact direct asupra binelui colectiv. Întrebarea pe care Greta Thunberg o pune este ‘Cum îndrăznești să nu reacționezi?’. Întrebarea ecologică și întrebarea etică devine una și aceeași.

Prin urmare, proiectul dezvoltă un cadru etic folosindu-se de lucrările filosofiei contemporane, inclusiv lucrările lui Deleuze și Guattary despre Cele trei ecologii, studiile lui Paul Ricoeur despre ‘la petite ethique’ si ale lui Bernard Stiegler despre dezvoltarea de noi forme de cunoaștere. Prima fază a proiectului a privit dezvoltarea cadrului teoretic filosofic și etic ca o formă diferită față de domeniile tradiționale ale eticii aplicate. Această nouă construcție se bazează pe cadrul eticii virtuții și pe teoriile narative despre techne și tehnologie.

Etica înțeleasă în mod tradițional ca etică aplicată nu este suficient echipată pentru a face față întrebărilor puse de către relația dintre dezvoltarea tehnologică și ecologie. Aplicarea cadrelor etice pre-existente nu a dat rezultatele dorite, iar subiectul a fost redus la o introducere în etică în programele de studii inginerești. Acest lucru este cauzat, pe de-o parte de contextele culturale ale inovației tehnologice, iar pe de alta, veritabilei viteze de schimbare tehnologică. Proiectul EthiCo dezvoltă metodologii de etică și ecologie dedicate educației, nu doar pentru ingineri, ci pentru toți studenții din învățământul superior.

Proiectul dezvoltă un sistem și un cadru de valori prin cercetarea filosofică și un modul de formare a profesorilor în scopul predării și integrării eticii în curriculum (inclusiv în inginerie, științele naturii, business, arte și științe umaniste). Acest modul de formare a profesorilor va fi subiectul unui Program Intensiv de Studiu (ISP) specific care va avea loc la Universitate Tehnică din Cluj-Napoca, în 7-9 martie, 2023. La toate acestea, se adaugă modulul pentru studenți, independent, pe subiectul eticii și ecologiei pentru programe de Level 8. Proiectul va găzdui o conferință internațională cu tema ‘Etică și Ecologie în Educația Tehnologică’.

© Copyright - International - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca