O zi din viața unui student internațional la UTCN: Shamaiel Shamal

Shamaiel Shamal studiază la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Venită la studii din Afganistan, a răspuns invitației noastre de a ne vorbi despre alegerea ei și despre ce înseamnă să studiezi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Spune-ne mai multe despre tine. Din ce țară vii? Cum era viața ta înainte să te muți în România?

Sunt Shamaiel Shamal, studentă la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. M-am născut în districtul Jaghori, provincia Ghazni din Afganistan. Am terminat studiile liceale la liceul Faizia în Jaghori iar după promovarea examenului Kankor, un examen asemănător examenului de bacalaureat din România, mi-am dorit să studiez Arhitectura.  Am început studiile la Departamentul de Arhitectură, Facultatea de Inginerie, în Universitatea Kabul iar după un an, am decis să aplic pentru bursă în România pentru a studia într-o țară cu mai multe oportunități și cu un nivel superior de educaţie.  Comparativ cu învățâmântul din Afghanistan, în România școlile sunt mult mai accesibile, iar oferta educațională vastă pune mai mult în valoare nevoile tinerilor din ziua de astăzi.

Cum ai ajuns să alegi UTCN ?

După ce am făcut anul pregătitor de limba română la UTCN, am văzut că aici este locul  potrivit  pentru a-mi continua studiile și am ales să rămân.

Revenind la întrebarea ta inițială, legată de venirea mea în România, aveam o viață destul de instabilă din punct de vedere al studiilor și al obiectivelor mele de viitor, pentru că mereu am fost genul de persoană care știa ce vrea foarte bine, dar nu știa cum să obțină ceea ce voia. Mă bucur că acum am ajuns să studiez ceea ce vreau și să fac acest lucru în România.

De ce ai ales să studiezi Arhitectura?

Am ales Arhitectura pentru că îmi plac clădirile foarte mult. Îmi place sa desenez și să proiectez. Se spune că meseria de arhitect este una nobilă, pentru că dincolo de responsabilitățile zilnice pe care le are un arhitect, arhitectura este o artă ce are un impact major asupra celorlalți, ea traduce  nevoile omului în realitate.

 Dincolo de cursuri, cum ți se pare viața de zi cu zi în Cluj-Napoca?

Cluj-Napoca este un oraș atractiv unde nu te poți plictisi, m-am acomodat foarte bine și repede. Este un oraș universitar cu mulți studenți români și străini. Am legat prietenii cu tineri din țări diferite. Fiecare zi petrecută aici este specială și mă bucur că am ales Cluj-Napoca.

România este o țară primitoare, unică și frumoasă cu oameni faini. Am învățat foarte repede limba română și am vizitat aproximativ zece orașe din țară. Nu există  metodă mai bună și mai eficientă de a învăța o limbă străină decât cea de a studia și a vizita  țara în care este vorbită limba care vrei să o înveți. Descopăr zilnic lucruri noi și sunt impresionată de multitudinea de civilizații, culturi și obiceiuri întâlnite aici.

Cum arată o zi de-a ta ca student, cum este mediul la facultate?

Eu stau în cămin, foarte aproape de facultate. În fiecare zi merg la facultate și particip la toate cursurile și seminariile din orar. După ce vin de la facultate, am timp să studiez sau să ies în oraș cu prietenii mei. La facultate, am colegi și profesori minunați. Nu m-am simțit niciodată ca un străin sau singură. Cred că asta este  cea mai frumoasă experiență pe care am avut-o aici.

 Ai recomanda UTCN celor care nu s-au decis încă unde să studieze ?

Recomand cu siguranță UTCN. Este cel mai potrivit loc pentru cei care vor să studieze ingineriea și mai ales arhitectura. Profesori bine pregătiți, atmosferă faină.  Această experiență mi-a schimbat viața și este lucrul care mi-a adus cele mai frumoase satisfacții de până acum.

Mesajul meu pentru toți tinerii este să-și urmeze visele și să muncească pentru ele.

Interviu realizat de Anda Vlad, Biroul Imagine și Comunicare al UTCN.

© Copyright - International - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca