Activităţi Fulbright în cadrul Facultății de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare

Facultatea de Litere din centrul Universitar Nord Baia Mare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, găzduiește din 2016, bursieri americani, prin Comisia Fulbright de la Bucureşti. Aceştia desfăşoară activităţi didactice cu studenţii facultății pe durata unui semestru, in fiecare an universitar. În anul 2016, prima bursieră care venea la Facultatea de Litere era Anna Claspy, au urmat apoi Sarah d’Antoni (2017), Iancu Bica (2018), Jusczak Meghan Elizabeth (2019) și Dominique Ariana D’Onofrio, anul curent.

În 2017, directorul programului Fulbright România, doamna Corina Dănăilă, a susținut trei prezentări în cadrul Facultății de Litere, care s-au adresat cadrelor didactice, studenţilor şi elevilor Colegiului „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Urmare a acestor activităţi, două studente şi-au depus candidatura pentru burse Fulbright în America, iar domnul Conf.dr. Cătălin Bob, s-a calificat  obţinând o bursă de 1 semestru la Boston College din Statele Unite ale Americii.

În anul 2019, Sesiunea Știinţifică Studenţească organizată de Facultatea de Litere, a fost deschisă cu o conferinţă în plen, susținută de doamna Prof. dr. Elizabeth Lightfoot, Doctoral Program Director, School of Social Work, Universitatea din Minnesota, Statele Unite ale Americii.

În același an, reprezentanții Facultății de Litere au fost invitați la conferinţa de deschidere a noului an universitar pentru bursierii Fulbright la Bucureşti, unde au avut privilegiul de a prezenta facultatea, alături de alți reprezentanți din țară. Ulterior acestui eveniment, domnul Ambasador al Statelor Unite în România, Hans Klemm, a vizitat Facultatea de Litere în luna aprilie, când a susţinut o conferinţă cu titlul „În dialog cu studenţii băimăreni”. Evenimentul s-a bucurat de o largă apreciere și a fost surpins în presa locală și națională.

© Copyright - International - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca